Despre crize.

Vineri dimineata tot omul de la oras se gandeste la ce va face in weekend. Asta e momentul cel mai fericit din saptamana.  Sigur ,..mai sant cateva ore de program in acea zi dar ele trec mai usor si mai repede fiindca in suflet exista bucuria generata de apropierea vacantei .
Haideti sa luam alte 4 ore de program, de miercuri de ex. si sa vedem cat de lungi ne par !
 Diferentele in realitate nu exista decat in mintea noastra.
-Ce are vineri fata de miercuri ? - Are speranta si nerabdarea generate de weekend-ul inca neinceput

Sambata dimineata insa se produce declick-ul  !
Santem in vacanta deja si trebuie sa confirmam orizontul de sperante ce ne face sa acceptam corvoada restului saptamanii.

Ei bine de aici incepe criza !
Numaratoarea inversa a inceput !

De la capatul de luni dimineata al tunelului ne pandeste albul artificial al neoanelor ce ne lumineaza economic locul de munca.
Nici un moment nu trebuie irosit , trebuie sa ne distram ,sa fim fericiti uneori aproape cu de-a sila, altfel bateriile nu vor putea fi incarcate si la lucru va trebui sa trecem pe pilot automat lipsiti de energie tot asa cum intra in hibernare ursul care nu a reusit sa adune in vara suficient strat adipos .Daca nu reusim in acest demers bucuria asteptarii sfarsiturilor viitoare de saptamana scade ,iar in timp putem ajunge la depresii cauzate de monotonie si insatisfactie.
Miza este mare iar asta poate duce la excese !

Cum ar fi insa daca nu am fi inchisi intr-un birou sau o hala de productie si obligati sa muncim ?
Cum ar fi daca soarele ar fi prietenul nostru si partenerul nostru de  afaceri !
Cum ar fi daca orele de trezire nu ar depinde de ceasul desteptator ori de figura imbufnata a sefului care ne asteapta la lucru ?
In ce fel am privi sfarsitul de saptamana daca fiecare zi ar depinde doar de vointa noastra ?
Eu am observat in timp ca nu volumul de munca este cel care ne indispune ci impunerea. Putem de ex sa sapam o gradina de 400mp si la sfarsitul zilei sa fim obositi dar fericiti si mandri ca am realizat ceea ce singuri ne-am propus ,sau putem fi imbufnati si indispusi toata ziua  fiindca a trebuit sa facem ceva ,oricat de usor, doar fiindca asa a vrut seful iar acel lucru nu intra in atributiunile noastre de serviciu.


In weekend la Mare e urgie. Valuri de turisti  umplu statiunile. Nici un pret nu e prea mare pentru ei , nici un lucru nu le e interzis, nici  un panou nu-i poate opri sa-si parcheze masinile obosite de viteza excesiva  cu care au parcurs drumul pana acolo.
La geamul cate unui automobil vezi atarnand costumul cu cravata pentru serviciu ,semn ca trecerea pe acasa inainte de lucru e optionala.

Luni insa totul se linisteste .
 Au plecat!
Valurile marii incep sa se auda din nou. Pescarusii iau seara iarasi in primire plajele. Soarele parca e mai putin dogoritor la amiaza.
A disparut tensiunea

Distractia in regim de criza e ceea ce impune "celulelor" sale un  sistem bazat pe dictonul"timpul costa bani". De fapt totul se desfasoara in regim de criza daca acceptam "normalitatea sistemului"! De la alegerea partenerului[partenerei] de viata ,pana la diagonala monitorului pentru calculator ,  sau culoarea parului , totul  poarta antetul crizei generata de fuga dupa "originalitatea" acceptata de sistem [bine zicea Tutea despre asta] , plus valoare , aparente , apartenente , intaietati , moda.

Ma opresc acum, dar inca nu-mi pot scoate definiv din minte aceste ganduri..
 Am sa inchid calculatorul fiindca sotia mea ma cheama afara unde cainele nostru Nero si-a regasit mingea rosie ingropata asta toamna si s-a transformat din nou in "sageata capitanului Ion" facandu-ne pe noi sa radem de felul in care isi manifesta bucuria.
Atunci cand rasetele se vor opri , ma voi intreba poate ce faceam eu in Galati la ora asta la serviciu . De fapt nu ! Nu cred ca intrebarea isi mai are rostul. Am iesit de mult din starea de criza ,sper.