Din nou despre ...viata la tara

Parca mai ieri   am facut poarta de lemn si sotia imi spune ca au trecut deja doi ani Pentru noi masura timpului s-a schimbat de cand il avem pe Alexandru . Inainte masuram timpul in anotimpuri ,acum marcam zilele in care Alex aproape a spus un cuvand  ori s-a ridicat in sezut.
Orele aproape fixe de biberon ne apar ca un raster ori ca o  plasa printre ochiurile careia uneori zarim si lucruri altadata capitale, dar care  acum au mai putina importanta. Santem prinsi in permanenta festivitate data de statutul de parinte in care decoratiile apar odata cu gafaielile lichide ale copilului sau cu momentul gresit ales pentru desfacerea scutecului. N-am facut niciodata ceva mai greu si asta ne face sa purtam prin casa cu mandrie urma cate unei decoratii"  ce nu a vrut sa iasa la spalat. Participam cu zel la traficul de hainute pe care le primim in continu pentru ca apoi sa le redistribuim in functie de varsta bebelusilor de care aflam. Nimeni nu are pretentii nimeni nu refuza ajutorul. Copii astia mici au asupra oamenilor efectul unei pilde biblice. E aproape ca atunci cand Simeon si vamesul s-au infratit uitand de diferende purtati fiind in iuresul unei ratiuni superioare pe care o imparteau fara ca vreunul dintre ei sa o inteleaga pe deplin in acel moment.
Totusi linistea ce pare pierduta nu a disparut ,ci s-a cristalizat in scurte momente cu atat mai stralucitoare cu cat tensiunea data de nestiinta noastra a fost mai mare. Ne simtim ancorati in prezent fara efortul devenirii sprituale necesar pentru a renunta la obsesivul trecut ori la neclarul presupus viitor.
Timpul trece insa cu folos. Alex creste iar eu scap si de ultimile fire din barba care se incapatanau sa pastreze pigment. Lumea ne releva o noua fata neatinsa de "invazia araba" ori pretul la carburant, in care unica ratiune valabila are culoarea laptelui si greutatea scutecului plin.
Afara ploua invizibil. Totul e ud fara ca cerul sa picure.
Salciile plantate anul trecut au inmugurit vestind pentru noi sarbatorile pascale.
Anul asta invierea se suprapune peste:
" rade iarasi primavara
peste campuri
peste plai
..............c-a venit intai de maaai "
 Numai ca rolurile s-au inversat. Credinta a iesit din clandestinitate ,in timp ce "tovarasia" acum disimulata, a ramas mai mult in politica renuntand pe alocuri la culoarea primara consacrata ce oricum era prea tare si multa de-odata pentru armoniile fine ale primaverii.
Altfel,..copacii infloresc , cativa porumbei si-au facut un obicei din a ne vizita curtea , vantul a inceput sa bata dinspre sud semn ca vremea se va incalzi iar nenumaratele cuiburi de vrabii de sub streasina casei se afla in plina reamenajare.

Am pus deja apa la fiert pentru biberonul de dimineata. Incepe o noua zi...