Motivul unei astfel de trebi nu tine de cultura sau de dorinta de informare [prefer sa citesc] ,ci de nevoia pragmatica de a acoperi sonoritatile produse de cainele nostru atunci cand mananca.
Fiind ora pranzului ma asteptam sa aud cotele apelor Dunarii sau rezultatele alegerilor recente asa ca imi impusesem deja sa percep doar inflexiunile glasului celui ce-mi va vorbi din cutia de radio cu ceas si sa ignor total continutul. Cam ca atunci cand ascultAm o melodie intr-o limba straina atenti numai la forma , la masura poate , dar nelasand cantaretul sa ne induca starea de "suferinta profunda":}} ce probabil ar fi reiesit din text.
Prin neatentia mea impusa razbate numele Florin Iaru , tip care mi-a mai stricat si alta data socotelile in legatura cu antrenamentul de ignorare...
Intrebarea momentului e destul de banala si are legatura cu frica de moarte ,insa Iaru raspunde in asa fel incat atinge zone de interes chiar si pentru mine [an englishman in New York :]], de fapt ma dau mare,..un galatean mutat la tara. Un inadaptat probabil asa cum spune cu dreptate ,chiar daca-i da zicerii o doza de sarcasm, V. Rosciuc
Iaru zice ca nu e vorba despre frica de moarte propriuzisa ci despre sentimentul de a disparea cu totul din aceasta lume fara a lasa nimic in urma , fara a fi realizat ceva notabil in timpul vietii. Mai spune ca omul atunci cand se naste are toate posibilitatile lumii si ca intr-o viata poate porni razboaie mondiale sau le poate impiedica , ca poate zbura [completez" eu] sau poate alege sa se tarasca stergandu-si din cand in cand ochii plini de glod pentru a-i mai vedea inca o data pe cei care au avut curajul sa se rupa de huma , de normalitate sau de acceptarea sociala.
Ne mai spune poetul ca artistul , poetul, nu se poate aseza la masa si sa scrie 8 ore pe zi ca la program si ca pentru a crea peren trebuie sa se reumple mereu de viata" ..asa cum albina culege nectar pe care-l tranforma trecand-ul prin propriul suflet" in miere ,... poeme [ ori altfel ..doar ghiulele de fier].
Poetul e totusi un om al zilelor sale dar care prin creatie sfideaza pamantul acaparator in final, lasand carnalul sa mearga la piata in timp ce gandurile ,eu-l, au libertatea de a aspira [himeric poate] la nemurirea pamanteana.
Spun himeric" fiindca poetul ne marturiseste ca a ars un volum al sau de versuri inca nepublicat fiindca nu se ridica la nivelul care i-ar fi pernis sa se constituie intr-un reper care sa-i supravietuiasca.
Mai spune Florin Iaru ca un motiv pentru care oameni ajunsi la varsata senectutii dupa o viata de munca fara sens [sclavie moderna ii spun eu], au teama de trecerea din aceasta lume e pentru ca au existat doar ca rotite ale unui sistem injust si depersonalizant gen "ultimul stinge lumina "
Bodegile ,crasma ,vodca sant in viziunea poetului necesare pentru reincarcarea bateriilor creatiei cu viata. Aici marturisesc ca mi-e imposibil sa-i inteleg pozitia ca om al satului mutat de la oras in parte si datorita ororii creata de tipul asta de reancarcare urat mirositoare si aducatoare de franturi de versificatii cu iz de calsicism in apartamentul unde mi-am petrecut copilaria.
Imi vine in minte ca si posibil argument Hemingway si felul sau de a se racorda la emotia vietii si a naturii ,dar apoi imi reamintesc de faptul ca omul nu era strain de tarii si nici sfarsitul sau nu e unul rezonabil , asa ca renunt la a mai cauta exemple. Trebuie sa existe si alte moduri de "reincarcare cu viata" ,.. ori poate fara delirul provocat de diverse stimulente, noi oamenii santem prea telurici si autolimitativi ca sa atingem nirvana ?
"Acesti frumosi nebuni"
Cu gandul ca Nikita ar fi putut avea, fara votca, o cu totul alt fel de durere decat cea "de un cal maiastru", imi reamintesc mie insumi ca singura certitudine pe care o am pana la aceasta varsta e ca Dumnezeu a sadit in noi , in fiecare ,cate o frantura nepieritoare de universalitate doar ca ne-a cerut sa cautam sa devenim nepieritori in cer ,in suflet ,in bunatate,in iubire si nu in ochii colegilor de bresla dintr-o lume iluzorie in care nici creionul nu este ceea ce pare a fi.
Intre timp Niki, noul membru al familiei a terminat de mancat si acum vrea afara intrerupandu-mi momentul de reverie aparut gratie unui om cu un discus plin de spotaneitate si care se constituie intr-un nume [asa cum chiar el spune intr-un anumit context , fara enfaza] intr-o epoca in care cartea tiparita si poezia nu mai sant la moda.
Miercuri , cineva de departe , un poet , mi-a abatut gandul spre altele decat temperatura optima de inflorire [specifica uneori vietii la tara ], starea gardului de la strada sau ora de masa a teckelului nostru de 7 luni , motiv pentru care-i multumesc ,oarecum steril, pe un blog unde probabil Florin Iaru nu va avea drum, dar are imagine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu