Bucuriile simple

E ora 3;27 dimineata. Ar fi trebuit sa ma trezesc la 5 conform planificarii facute cu o zi inainte, dar continuand un vechi obicei al meu ,nu prea dorm in noaptea de dinaintea plecarii undeva,oriunde.
Nu pot canta la ukulele asa ca ma multumesc sa astern pe hartie posibile planuri pentru un viitor sustinut financiar de o activitate ce mi-ar face placere.
Ma opresc la un camping simplu, amenajat la mine in curte ,2500mp, cu un mic grup sanitar impartit pe sexe si cateva casute de lemn.
Incropesc o lista de cheltuieli si aprobari din care reiese ca e posibil ! Fac schita unei casute la 1:20 ,asa cum mi-ar place mie ,nu cum vad prin locatii de acest gen ,insa iese cam scumpa.
Cand incepeam sa fiu cuprins de entuziasm , trece o basculanta pe sosea si realizez ca nu va putea dormi oricine in aceasta locatie, afara, datorita zgomotului.
Amintiri vechi din Vama vin sa recompuna tabloul unei nopti nedormite ,atunci cand ai convingerea ca pamantul salta sub tine dar esti prea obosit ca sa muti cortul.
Renunt la idee dar parcurgerea acestei prime etape din existenta unei posibile afaceri"mi-a facut placere ,mai ales atunci cand imi imaginam atmosfera si bucuria de a trai intr-un camping.

Suna ceasul,de fapt telefonul si astfel stiu ca e momentul sa intru pe pilot automat pana ma vad in microbus.
Contrar planificarii ,nu incep echiparea ci caut uneltele pentru a schimba cutitul motocoasei cu firul ,transformand astfel momentul de rutina intr-o provocare generata de lipsa de timp.

In nici-o perioada a anului diminetile nu sant mai placute ca la sfarsitul lui august.
Merg acum singur ,aproape de mijlocul soselei si incerc sa ma asigur ca temperatura aerului e perfecta balansand mainile pe langa corp mai amplu decat ar fi necesar.Vantul nu are curajul sa tulbure nasterea noii zile , iar culorile satului parca sant mai clare si mai saturate acum.
Undeva in fata, mai departe, observ o schimbare ! Nu am iesit de cateva zile din curte si acum zaresc un gard nou. La doar cateva case mai jos sta un vecin al carui fiu a plecat in Italia iar scandurile noi vin sa confirme asta. Nu e gata peste tot iar imbinarea dintre nou si vechi ,acolo unde s-a oprit lucrul in ziua precedenta, ma face sa-i vad clar pe cei pentru care somnul de acum e doar un preludiu al realizarilor din ziua ce va veni.
Nu reusesc sa-mi alung din minte imaginea proprietarilor dormind in pijamale si imediat realizez ca sant inconjurat de vecini in aceasta postura. Chiar si cei din spatele casei mele ,cred ca dorm acum !
Minunata uniforma a somnului care-i incoloneza si-i trimite spre paturi pe oamenii raniti de rutina zilei ce s-a scurs e posibil sa aiba puteri vindecatoare si reprezinta pentru costumul negru cu cravata tot ce e "Neo" pentru "agentul Smith"iubitor de sistem.
Cu imaginea in minte a lui Charlie Chaplin strangand ,parca hipnotizat, piulite imaginare,urc in microbuz si ma asez undeva in a doua jumatate. Descopar ca acum fac parte dintr-un grup de calatori matinali cum nu se poate mai eterogen.
Remarc in prima banca pe o batrana iubitoare de vorba care e posibil sa locuiasca singura si pentru care astfel de calatorii pot fi o sansa la companie, iar alaturi un tanar ce asculta ceva in casti sau poate le tine la urechi doar ca sa scape de conversatie.
Soferul da in spate din mana in mana biletul meu. Doua banci mai in fata o fata frumoasa se intoarce si arata biletul nestiind pentru cine este. Nu schitez nici un gest fiindca observ la timp ca junele aflat pe banca vecina cu mine iese complet pe culoar pentru a se asigura ca el va fi cel care va intalni privirea fetei. De la el primesc biletul si-i multumesc.
Cu gandul la oamenii din masina nici nu mi-am dat seama cand am ajuns in Macin. Cu exceptia mea coboara toata lumea si pentru o clipa ma intreb daca nu cumva urmeaza sa schimbam masina aici. Usa insa se deschide nervos si isi face aparitia pe culoar un ins a carui greutate ma pune in incurcatura :
Aproximez ca volumul sau e aproape dublu decat al meu. Deci 85 kg x 2,minus cam 20% din greutatea unitatii de referinta [adica eu],ar veni cam 146kg ,150 rotunjit. Aici apar probleme de tarifare dupa parerea mea fiindca nimeni alta decat sotia respectivului nu cred ca depaseste 55kg si ambii platesc acelasi cost pe bilet.
Ma rog ,probabil ca soferul lasa legea avantajului ,sau a compensatiei ,ori se teme ca vorbind cu supraponderalul sa nu-i ia urma,..dupa parerea mea e putin cam tarziu!
Renunt sa calculez numarul de calorii necesare unei astfel de siluete atunci cand aflam ,eu si ceilalti calatori urcati intre timp,ca omul are si o alta problema : Exact in aceasta dimineata i-a fugit de acasa calul. Cu exceptia mea toti cei de fata au avut sau au cai si astfel se dezlantuie o tornada de sfaturi.
Data fiind lipsa mea de experienta precum si obisnuinta vietii de la oras in care "nu tot ce zboara ma priveste",tac, insa incerc sa rationez. Astfel intrezaresc unele posibile locatii logice :
-o zona cu verdeata de calitate unde calul a mai fost si stie drumul.
-curtea unui vecin posesor de iapa ,...
-directia opusa cabinetului veterinar in care probabil a fost traumatizat la vazul "seringilor pentru cai"
-curtea hotului sau la aba..Ei bine ,..gand la gand cu bucurie"! Glasul puternic al soferului acopera vacarmul sugerand ca animalul e posibil sa fie deja salam.
-Ce salam bree ? [zice pagubitul]
-Da salam ,ce n-ai mai vazut salam de Sibiu ? Nu stii ca baga si carne de cal ?
-Nu e nici-un salam ! Cine-a mai auzit sa bage cineva cal cu caruta noua la salam ?

Dupa ce s-au oprit rasetele, sotia celui ce intre timp se asezase pe un taburet langa sofer ca sa observe daca nu apare cumva calul pe sosea, anunta debusoland pe toata lumea, ca s-a gasit atelajul intact ,fara nici o alta explicatie.
Raman fara confirmarea ,sau infirmarea supozitiilor facute , dar ma consolez la gandul ca de acum voi vedea pe unde mergem [adica drumul], din moment ce supraponderalul posesor de cal renunta sa mai ocupe intreg parbrizul cu cele 150 de kg ale sale.
Santem deja pe malul Dunarii visavis de Galati.
Pe bac i-am revazut pe o parte dintre cei alaturi de care calatorisem


Aproape am ajuns si cred ca e timpul sa va spun de ce am plecat:

-Merg in Galati doar dupa cumparaturi insa nu la volanul masini proprii ce are darul de a transforma drumul in plictis si corvoada ,ci ca pasager atent la frumusetea zilei si a peisajului , fara teama de gropile din carosabil, echipajele de politie, radare sau pretul benzinei.
Un sculptor mi-a spus acum niste ani ca trebuie atentie si la forma spatiilor dintre obiecte care uneori pot conta mai mult pentru caracterul imaginii decat obiectele insasi.
Ramane ca fiecare dintre noi sa aflam care sint spatiile si care doar obiectele neinsufletite , reconstituind poate drumul spre bucuriile simple.