Cand toate etapele descrise pana acum se vor fi terminat , cand planurile facute peste noapte pentru a se-mplini in ziua care vine nu vor mai intuneca albul hartiei,cand toate veniturile familiei nu vor mai apuca drumul depozitelor de constructii iar rudele si prietenii vor incepe sa ne viziteze stiind ca nu mai exista pericolul de a trebui sa ajute , si daca nici nu vom dori sa fim neaparat "primii agricultori ai tarii" ori "cei ce AU DOVEDIT ca pot reusi la tara la fel de bine ca si in oras",atunci ne vom afla in sfarsit linistea.
Acea liniste pe care o viseaza orice orasean prins in mrejele ce au inceput sa fie tesute demult ,de oamenni ca Benjamin Franklin ,inventatorul programului de lucru si al mentalitatii induse maselor ,deloc dezinteresat,precum ca timpul costa bani. Linistea pe care o dau florile a caror crestere se-ntampla pe nesimtite , parca inadins pentru ca noi sa uitam de trecerea timpului si sa ne putem uimi si bucura de fiecare toaleta pe care ele o imbraca pentru noi dimineata.
Vorbesc aici si despre linistea data de renuntarea la orgoliul celui obisnuit sa comande si care acum cu mainile lui ,parca reinventand scara evolutiei , a-nceput viata la tara-n genunchi, alaturi de cateva fire umile de plante. Pentru ca apoi ,in timp, sa se ridice-n piciore dar fara dorinta de a atinge norii cu capul, ci doar pentru-a strange recolta si-a pune pe masa etern ancorata-n pamant, tot ce are mai bun el ,omul, dezbracat de vesmantul dorintei si-a setei de-a-ntrece-n petale o foare.
Un noian de simboluri si un munte de piatra i-au trebuit lui Brancusi sa strabata,
drumul oprit de canoane,simboluri si sfinti"
pa-n la masa tacerii si-a sa libertate readusa la viata din ganduri si timpuri uitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu