Translate

vineri, iulie 26

Despre unelte

Despre unelte.

Dupa amiaza fixez cu beton in pamant o teava ce are rolul de a primi zavorul inferior al portii. Nu-l voi putea folosi decat dupa minim 7 zile ,iar pentru ca betonul sa ajunga la deplina lui putere" e nevoie de 28 de zile. Poarta e gata acum.
In zilelel trecute am desenat poarta, am facut stalpii si toata structura metalica ,apoi am slefuit/degresat/grunduit si vopsit fiecare element pe care dupa ce am fixat stalpii in fundatii de beton si acesta s-a intarit, le-am sudat intre ele finalizand structura.

Cu lemnaria a fost mai complicat. Scandurile au trebuit slefuite ,indreptate marginile la circular si lacuite pentru a fi protejate de apa si pentru aspect. Lacul fabricat acum nu mai e ca cel de pe vremuri care avea tiner ca solvent si se usca imediat.
Pentru zvantarea fiecarei maini e nevoie de min 24 ore/functie de temperatura.
Cu o cutie de lac am reusit sa dau cam 10 scanduri la 2m lungime x 10cm latime la prima mana [aprox 4mp]Fac Precizarea "la prima mana" fiindca atunci lemnul absoarbe mai mult lac decat la urmatoarea. Dupa uscarea primei maini e nevoie de o reslefuire usoara [daca vrem luciu] fiindca porii lemnului sant activati de lac.
Debitarea si montarea fiecarei scanduri in parte mi-a mai luat o zi.

Acum sant la ultima etapa ,aceea in care montez sistemul de inchidere pentru realizarea caruia am avut un fel de caiet de sarcini autoimpus:
-simplitate
-functionare automata la inchidera portii
-rezistenta in timp
-aspect
-functionare lina si usoara
-cost redus
-maner exterior a carui functionalitate sa fie mai greu de descifrat pentru a peintampina intrusii. Nu e o absurditate. Acum cativa ani m-am trezit cu o localnica in sufragerie [capatul celelalt al casei],care auzise ca la noi e frizerie si vroia sa se tunda. Apoi procesul de convingere a localnicilor ca nu ne place sa se intre la noi in curte ca la stadion e inca in desfasurare pentru cei cativa atinsi de sindromul memoriei selective.

Dar pentru realizarea acestor lucruri e nevoie de unelte si despre asta am sa va povestesc in continuare. Sa o luam cu inceputul. Imediat dupa mutarea din 2003 octombrie , am cumparat un aparat de sudura [einhell] de 140 de amperi. Faorte bun atunci cand lucram sporadic ,dar cand e mult de sudat pauzele de racire ajung sa se apropie de timpii de lucru. Altfel cu tot acest inconvenient am facut o multime de lucruri cu acest aparat
pana in momentul in care am avut nevoie sa sudez tabla de 0,8mm [masina Aro 10] si atunci a trebuit sa-l rebobinaz astfel. Sarma secundarului era de aluminiu de 2,5mm iar aprinderea electrodului de 1,6mm [cu aparatul dat la minim] era slaba =tensiune prea mica si intensitatea curentului prea mare [gauream tabla chiar si la sudura in puncte f. mici].
Secundarul a fost bobinat cu doua fire de 1,8mm care puse in paralel dau aceiasi parametri aparatului ,dar puse in serie maresc tensiunea si scad intensitatea curentului. Cu aparatul astfel modificat am reparat tabla masinii.
Cu acelas aparat am sudat in prima luna de rural un abrict/circular din teava de 3x4cm ,cilindru cumparat de la rusi [nu era ieftin nici atunci] si motor asincron de 2kw la 380 care s-a dovedit in timp a fi slab mai ales datorita trecerii la 220v. Asta a fost prima mea experienta ca sudor dupa ce s-au scurs niste ani [scoala generala],cand la orele de atelier si primele mele aprinferi de electrod, m-a prins flama.
De la constructia abrictu-lui au trecut niste ani ,timp in care a avut mai toate tipurile de sudura dupa cum urmeaza.
-Aparat Sealey turbo 2000-MIG/MAG. E vorba de un aparat care sudeaza cu sarma de 0,6-0,8mm in mediu protejat cu gaz inert [argon], CO2 , sau o combinatie intre acestea doua. Cel mai important avantaj a fost dat de deformatiile aproape inexistente asupra materialului de sudat. Apoi rezistenta sudurii este superioara celei facute cu electrozi clasici. Am renuntat totusi la el fiindca procurarea gazelor necesare functionarii era aproape imposibila la tara. Exista o societate care distribuie astfel de butelii dar lucreaza numai cu firmele si pe baza de contract.
- Am avut apoi un transformator profesional Rondy 250" care functiona la 380 si 220v. Suda bine si frumos atunci cand nu sareau sigurantele. Daca sotia mea baga in priza la frizerie un feon fara sa ma anunte, ramaneam amandoi fara curent. Cea mai slaba alegere dintre toate !
-Acum am un invertor TELWIN 145 care consuma putin si sigurantele raman tot timpul la locul lor , insa nu am scapat complet de timpii pentru racire. E mic si usor , aprinde electrodul f. repede , poate suda si cu electrozi bazici[curent continu],insa eu prefer sa folosesc supertit 6013 care se apropie de bazic daca ne gandim la rezistenta, insa inlatura nevoia cuptorului de uscare. Sigur ,..pentru feroneria" din curte orice electrod este bun , insa atunci cand vrei sa repari o piesa supusa solicarilor mari [ex. cadru moto], ori sa sudezi o barca se schimba treaba.

4 comentarii:

  1. Interesant sistemul de inchidere al portii, mai ales partea exterioara. Utila istoria sculelor achizitionate in gospodarie si comentariile privind durata de viata vs. mod de utilizare. Urmaresc cu placere blogul tau.

    RăspundețiȘtergere
  2. Functinarea manerului exterior in care imi punem multe sperante a fost descifrata recent de un localnic dornic sa se tunda si in ciuda faptului ca avem sonerie la poarta ne-am trezit cu el in dreptul dormitorului batand la geam. Faza asta mi-a amintit de o secventa a filmului "Buletin de Bucuresti, in care soacra ,Draga Olteanu, intra peste cei doi in camera replicand : -Am vazut lumina si-am intrat !

    Am completat repede sistemul de inchidere cu un zavor f. simplu.
    l-am atasat postarii de mai sus.

    RăspundețiȘtergere
  3. mare poarta! Si chiar ca nu lasa sa patrunda ochii curiosilor prin ea.
    Dar observ (bine?) ca mai este o curte dupa poarta si inca un gard la strada? Tine tot de casa voastra?

    RăspundețiȘtergere
  4. Da asa este . Sant 2 garduri ,ambele ale noastre. Un fel de ecluza :}}

    RăspundețiȘtergere