Simplitatea este atributul esential ,cred eu, al vietii la tara in raport cu cea de la oras. Lucruri care in mediul urban sant provocatoare de stress,precum drumul la serviciu,moda,multimea de facturi ori faptul ca vecinii de bloc pot fi martori fortuiti ai fiecarui eveniment sau activitate [mai mult sau mai putin intima] din viata noastra , lipsesc din viata in mediul rural.
Apropierea de natura are capacitatea de a ne elibera de angoasele vietii in artificial , in pragmatic lipsit de speranta, al carui reprezentant ideal este betonul caselor suprapuse. Insusi calitatea de proprietar este in oras imperfecta atat timp cat peretii apartian cel putin la doi proprietari" ,iar terenul,.. tuturor locatarilor din casele suprapuse.
Dependenta de un serviciu depersonalizant care sa ne asigure sumele necesare supravietuirii dispare la sat pentru cei care aleg sa-si cultive singuri gradina
De ce "Drumul spre simplitate" ? Fiindca atunci cand am hotarat sa ma mut la tara impreuna cu sotia nu stiam ca anii care vor urma vor putea fi considerati trepte ale elberarii noastre. Nu stiam ca detoxifierea mentala si morala a omului constrans fara cauza va fi asemantoare cu deschiderea treptata a chacrelor unui yoghin.
Imaginati-va ca tocmai ati reusit sa curmati un cosmar viu si astfel ati devenit liberi la propriu. Totusi cat timp va mai trece pana va veti si simti liberi ?
Cat timp va mai exista tresarirea la vederea unui plic purtand antetul fiscului ?
De cati ani va mai fi nevoie pentru ca mandria lucrului facut cu mainile noastre sa acopere sentimentul de robot apartinator sistemului ? Si nu in ultimul rand,..cum vom sti cand toate acestea vor fi incetat sa ne mai mutileze constiinta ?
Ei bine, atunci cand dimineata vom simti doar bucuria unei noi zile si nerabdarea de a o incepe, cand vom fi siguri ca florile puse de noi in pamant au nevoie de atigerea noastra ca sa cresca,atunci cand va conta mai mult un cuib de arici poposit in gradina decat tunsul ierbii ori atunci cand soarele ne va zimbi dimineata avand sentimentul ca a asteptat sa ne trezim , atunci,vom sti ca santem pe calea spre libertate. Restul e doar un santiment asemanator aburului care pluteste dimineata pe lac dar la fel de inviorator si imposibil de patruns cu privirea mai ales atunci cand ne uitam in spate ,spre lucrurile ce ne-au facut sa parasim orasul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu