Ramasesem dator cu povestea dupaamiezei zilei la tara despre care incepusem sa vorbesc. Felul in care ne petrecem noi sfarsiturile de zi este guvernat de faptul ca nu ne este nimic impus. In unele zile prefer sa lucrez pana apune soarele ,in altele vreau sa stau alturi de sotia mea pe banca din curte citind sau vorbind pur si simplu despre vrute si nevrute. in altele cantam.
Am renuntat de cativa ani la chitara fiindca e un instrument prea titrat" si pretios ca sonoritate trecand cu arme si bagaje in tabara cantaretilor la ukulele.
Dincolo de gardul nostru e o cladire mare care candva a fost cea mai buna moara din zona. Acum este casa unei famili de huhurezi pe care avem obiceiul sa-i urmarim seara cu binoclul .
In acelas fel spionam fara jena si luna. Insa cu tristete trebuie sa va anunt ca in ciuda eforturilor noastre si cu toate ca orbita sa e specifica unui corp ceresc mult mai mic si deci mai usor,..nu am reusit inca sa observam miscare pe acolo.
Apoi imaginati-va ce ati face fiecare dintre voi seara , dupamiaza ,liberi ,la tara ,fara animale de hranit si curatat ,intr-o zona inconjurata de munti si plina de viata salbatica. Orice va trece prin minte ar putea deveni realitate, de la invierea unor vechi hobby-uri pana la a scrie versuri sau a picta, avand ca limita doar propria imaginatie.
Scara noastra de valori nu este dominata de realizari" ci de trairi si sentimente.
Starea creata de o astfel de dupamiaza la tara e ilustrata perfect uneori de Sfinx cu al lor"Intr-un cer violet", alteori de Johny Raducanu in "Octombrie Song" ,ori de Celelalte Cuvite cu " Nu-mi da tot intr-o zi". Dar cel mai des,..cel mai des e vorba de ' Prea departe , prea aproape" al trupei FFN. Il gasiti usor pe net Va rog sa-l ascultati si atunci veti sti ca orice greutati sau sacrificii sant doar ca puful piersicii care trebuie inlaturat pentru a savura fructul.
Va doresc pofta buna !